[terminologie]
Cuvantul “parkour” vine din cuvantul francez (pronuntat identic) “parcours”, acesta insemnand ‘curs’. David Belle s-a inspirat de la soldatii francezi si al lor “parcors du combattant” (drumul cu obstacole din cadrul antrenamentului militar).
Termenul “traceur” este un substantiv derivat din verbul “tracer”. Tracer se refera in mod obisnuit la a trasa, a desena, dar se poate traduce si ca “a urmari o ruta”.

[istorie]
In documentarul Jump London, Sebastien Foucan spune “Free Running-ul a existat intotdeauna, doar ca nimeni nu-i daduse inca un nume, nimeni nu l-a conturat.” Interesanta a fost comparatia cu omul preistoric facuta de Foucan : “pentru a vana si a urmari, ei mai mult ca sigur practicau inconstient o forma de free run.”
Inspiratia pentru Parkour a venit din multe surse, cea principala fiind metoda de antrenament introdusa de George Hébert in armata. Soldatii francezi din Vietnam au fost inspirati de munca lui Hébert si au creat Parkour. David Belle a fost introdus atat artei, cat si metodei lui Hébert de catre tatal sau, Raymond Belle, un soldat francez si un practicant a celor doua discipline. Tanarul Belle a participat la activitati ca arte martiale si gimnastica si a cautat sa aplice capacitatile sale atletice in viata sa de zi cu zi.
Dupa ce s-a mutat in Lisses, Belle si-a continuat drumul impreuna cu altii. “Atunci am inceput sa ne dezvoltam[…] si tot orasul era acolo pentru noi. Tot ce trebuie e sa te uiti, sa gandesti; ca niste copii.” Aceasta este, dupa cum o descrie el, “viziunea Parkour-ului”.
Conform spuselor lui, “sariturile mari” au inceput la varsta de cincisprezece ani. Dupa ani si ani, practicantii si-au imbunatatit considerabil performantele si miscarile lor au crescut in magnitudine; salturile de pe un acoperis pe altul si alte sarituri de la inaltimi ametitoare au devenit obisnuite in a fi mediatizate, deseori lasand lumea cu o perceptie alterata asupra naturii Parkour-ului. De fapt, deplasarea pe sol este mult mai comuna decat orice deplasare ce include acoperisuri.

[miscari specifice]
Exista mai putine miscari predefinite in Parkour decat in gimnastica si sporturi extreme; aceasta arta nu este definita printr-o lista de “scheme”. Fiecare obstacol pe care un traceur trebuie sa-l infrunte prezinta o provocare unica pentru acesta si trebuie depasit corespunzator - in functie de conditia fizica a traceurului, de unghiul acestuia cu obstacolul si de forma ori natura obstacolului etc. Parkour incearca sa antreneze corpul si mintea pentru a fi capabile sa reactioneze la obstacole prin cea mai potrivita modalitate de a-l depasi; de multe ori, aceasta modalitate nu poate sau nu trebuie clasificata si numita.
Cu toate acestea, exista o serie de tehnici de baza care sunt recomandate incepatorilor datorita versatilitatii si eficientei lor. Cel mai important este ca tehnicile de sarit si aterizat sa nu fie defectuoase. Rostogolirea, folosita pentru a limita impactul cu solul si pentru a transforma sensul inertiei, este deseori subliniata ca fiind cea mai importanta tehnica ce trebuie invatata. Multi traceuri ajung sa aiba probleme cu incheieturile datorita atat unui numar ridicat de aterizari de la o inaltime mare cat si unei tehnici incorecte de rostogolire.